Transportatorii români reprezintă a treia cea mai mare flotă de transport intercomunitar după flota poloneză şi cea lituaniană, aşadar România este un pivot important în logistica europeană. Cu toate acestea infrastructura domestică prezintă cifre ce ne situează la coada clasamentelor europene privitoare la reţeaua de drumuri de mare viteză afectând astfel domeniul transportului rutier de marfă, domeniu ce contribuie cu aproximativ 5% la PIB-ul ţării, reprezentând aproximativ 6 miliarde de euro.
Reţeaua de autostrăzi a României însumează sub 900 km la începutul anului 2022, imaginaţi-vă astfel posibila dezvoltare a întregii ţări şi a multiplelor domenii de activitate ce ar prospera, nu numai domeniul logistic, dacă această reţea de drumuri de mare viteză ar fi mai extinsă, cu autostrăzi şi spre regiuni precum Moldova, iar cu Muntenia şi Transilvania împânzite de şi mai multe drumuri de mare viteză.
Investiţiile necesare în infrastructura rutieră din România însumează peste 70 miliarde de euro, pe când resursele disponibile conform Masterplanului de transport (până în 2030) sunt la jumătate din suma necesară, aproximativ 36 miliarde de euro. Aşadar România are nevoie de un efort bugetar semnificativ precum şi un consens politic naţional, pentru a imbunătăţii logistica şi transporturile româneşti, dezvoltând reţeaua de drumuri de mare viteză, şi aducând prosperitate de-a lungul reţelei de drumuri, acesta fiind elementul vital pentru economia ţării şi chiar a regiunii sud-est Europene.
În România funcţionează peste 35.000 de firme de transport cu aproape 400 de mii de angajaţi ce însumează aproximativ 7 la sută din totalul angajaţilor din România. Din lipsa unei reţele mai extinse de drumuri de mare viteză, societăţile de transport nu sunt afectate doar economic, ci este afectat însuşi factorul uman, fiind afectate şi din cauza riscurilor reprezentate de lipsa de siguranţă avută pe actuala reţea de drumuri, precum şi îngreunarea condiţiilor de transport al bunurilor şi nerespectarea timpilor de livrare. Pe lângă factorii economici şi cei umani, putem vorbi si de eficienţa livrărilor, siguranţa şi rapiditatea în livrarea mărfurilor transportate fiind argumentele suficiente în vederea susţinerii eforturilor financiare îndreptate către infrastructură, fie rutieră cât şi maritimă sau aeriană in cazul altor transporturi speciale.
Regiunile ţării precum Transilvania, Crişana, Banat şi Muntenia au infrastructura mult mai bine dezvoltată, cu menţiunea că sudul ţării în special format din nucleul economico-industrial Bucureşti, precum şi judeţul Ilfov şi Prahova unde se regăsesc sediile marilor corporaţii din logistică, dar şi cele mai multe unităţi logistice aferente transportului, ca de exemplu autobazele marilor transportatori, cât şi unităţile cele mai voluminoase de depozitare-distribuţie din ţară. Regiunile menţionate anterior, având avantajul dezvoltării infrastructurii, au ajuns mai repede la prosperitate, dezvoltându-se economic precum şi social, atrăgând mai uşor investitori şi investiţii, în comparaţie cu regiunile cu o infrastructură rutieră mai slab dezvoltată precum Moldova sau Oltenia.
Crearea unui mediu antreprenorial si investiţional deschis dezvoltării unor noi unităţi de producţie este strâns legată de investiţia în infrastructură. Producţiile mai mari reprezentând transporturi mai multe, importuri şi exporturi, astfel schimburi comerciale mai multe şi o dezvoltare şi mai mare a firmelor de transport cu capital românesc şi nu numai. Datorită aşezării geografice a României în punctul de confluenţă a trei mari regiuni şi anume central europeană, est europeană, precum şi sud-est europeană, logistica este un pilon central atât economic cât şi strategic. Unei infrastructuri rutiere mai dezvoltate îi putem datora prosperitatea ţării noastre și cheia devenirii României a celui mai important jucător logistic și economic din regiune, aşadar pe cât de repede ne vom dezvolta infrastructura pe atât de repede vom prospera.
